Probabil mulți români nici nu au auzit despre Twitter, platforma socială mult prea populară în SUA.

Ce este Twitter?

Twitter este oarecum o rețea socială bazată, inițial, pe mesaje scurte (140 de caractere, dar acum au adăugat dublu, 280). Nu existau imagini sau video la începutul platformei, dar astăzi iată că aceasta a evoluat mult, utilizatori putând adăuga de toate, până și sondaje. Este într-adevăr diferită de Facebook, dar de-a-lungul timpului au copiat una de la alta multe din caracteristicile prezente acum. Mesajele sunt numite tweets (ciripiri), iar platforma a fost creată în Martie 2006 urmând a fi lansată către public în Iulie a aceluiași an.

Dacă dorești să afli mai multe despre această platformă, poți citi cam totul despre ea pe Wikipedia (în Engleză), versiunea în Română este mult prea sumară.

Twitter face profit la sfârșitul anului 2017

Platforma s-a zbătut din totdeauna cu banii, nici nu pierdeau dar nici nu câștigau. Pe sfârșitul anului trecut însă, Twitter a început, pentru prima dată în istoria sa, să facă bani. Tot prin 2017, platforma s-a zbătut să alunge miile de conturi false și să le combată pe cele cu rele intenții și iată că aceste lucruri probabil au ajutat la creșterea sa deși au pierdut foarte multe conturi.

Așadar în al patrulea trimestru al anului 2017, Twitter reușește să fie mai profitabil cu 2% față de anul 2016, iar profitul de pe urma publicității proprii cu 7%.

Românii sunt prea “îndrăgostiți” de Facebook ca să încerce Twitter. Dar dacă va apărea o platformă ca Twitter și la noi, pur românească? Voi folosiți Twitter?